Proiectul „Câinii – o șansă pentru copii cu dizabilități” vine în continuarea proiectului câștigător din 2020, un proiect de mare impact, terapia asistată de câine. Terapia asistată de câine este o formă de terapie cu o mare arie de acoperire din punctul de vedere al diversității beneficiarului.
Proiectul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 2-14 ani, a copiilor sănătoși, bolnavi, cu dizabilități, cu nevoi educaționale speciale.
Există copii care refuză orice fel de interacțiune, unii nu vorbesc, alții sunt prea retrași, sau prezintă probleme de coordonare, de dezvoltare, unele dizabilități, pentru ei, un prieten patruped poate oferi pe lângă dragoste, motivație pentru învățare. Terapiile pot eficientiza dezvoltarea vorbirii și comunicării, a mișcărilor mari și a abilităților motorii fine, a atenției, îmbunătățirea preciziei, orientării spațiale, dezvoltarea abilităților sociale, a conștiinței de sine, și imaginea de sine.
Proiectul „Câinii – o șansă pentru copiii cu dizabilități” este finanțat de programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de asociația Act for Tomorrow.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.